Acasă » Vedete » Mario Fresh, accidentare serioasă în timpul unui concert. Ce a pățit artistul când a intrat pe scenă

Mario Fresh, accidentare serioasă în timpul unui concert. Ce a pățit artistul când a intrat pe scenă

De: Alina Drăgan 09/11/2023 | 19:14
Mario Fresh, accidentare serioasă în timpul unui concert. Ce a pățit artistul când a intrat pe scenă

Mario Fresh este unul dintre cei mai apreciați artiști din țară. Iubitul Alexiei Eram a reușit să cucerească publicul, iar cei care îi așteaptă cu nerăbdare concertele sunt numeroși. Recent, artistul a avut de susținut un spectacol, însă norocul nu a fost de partea lui, iar cel care l-a urmărit a fost ghinionul. Cântărețul a avut parte de un accident chiar în momentul intrării în scenă, iar fanii s-au amuzat copios pe seama lui. 

În mod general, Mario Fresh se declară un norocos, însă mărturisește că are câteva zile pe an în care ghinionul îl urmărește la orice pas. Ei bine, se pare că recent cântărețul a avut parte de una dintre acele zile ghinioniste. Iar momentul nefast a avut loc chiar atunci când artistul se pregătea să urce pe scenă și a adus o accidentare serioasă.

(CITEȘTE ȘI: MARIO FRESH, PROBLEME CU VIITORII SOCRI! CE A PĂȚIT ARTISTUL CÂND A AJUNS ÎN CASA ANDREEI ESCA: „AM TREMURAT VREO JUMĂTATE DE AN”)

Mario Fresh, accidentare în timpul unui concert

Recent, Mario Fresh a trebuit să susțină unul dintre concertele sale. Publicul a fost numeros, iar fanii așteptau cu nerăbdare ca artistul să urce pe scenă. Nerăbdător să își facă numărul era și iubitul Alexie Eram, însă se pare că entuziasmul lui nu i-a adus prea multe lucruri bune.

Grăbit să ajungă în fața publicului, Mario Fresh a avut parte de un accident chiar atunci când a urcat pe scenă. Mai exact, cântărețul s-a împiedicat de scările ce duceau spre scenă și a fost la un pas să se prăbușească. Artistul nu a apreciat bine distanța dintre trepte, iar ultimul pas i-a fost fatal. Mario Fresh s-a împiedicat și pentru câteva secunde a avut senzația că o să se prăbușească.

Însă, din fericire, cântărețul s-a redresat rapid, iar fanii nici nu au observat momentul. Însă, totul a fost filmat din spatele scenei, iar Mario Fresh a distribuit imaginile în mediul online. De asemenea, acesta a mărturisit că s-a lovit destul de rău, iar acum are o unghie în minus.

„Și ce dacă nu mai am unghia mare la picior?!”, a scris Mario Fresh, în dreptul imaginilor.

Mario Fresh, accidentare în timpul unui concert /Foto: Instagram

(VEZI ȘI: MARIO FRESH PARE CĂ S-A „PLICTISIT” DE MUZICĂ ȘI VREA SĂ SCHIMBE MACAZUL! SPRE CE DOMENIU ÎȘI DOREȘTE ARTISTUL SĂ SE ÎNDREPTE: „O SĂ MĂ MOBILIZEZ PENTRU 2024”)

„Îmi merge prost”

În urmă cu doar câteva luni, Mario Fresh a mai avut o zi plină de ghinion. Atunci, artistul le-a mărturisit internauților că și-a avariat mașina. Mai exact, acesta a accelerat mai mult decât ar fi trebuit în parcare, astfel că nu a văzut că în față se află un obiect, lovindu-și astfel mașina.

La vreme respectivă, acesta declara că din cauza oboselii s-a întâmplat totul, însă admitea și că este urmărit de ghinion și decidea că o să stea restul zilei în casă pentru a nu mai păți și alte lucruri rele.

„Am o zi pe an în care îmi merge prost. Mă gândesc mai bine și astăzi o să merg să mă închid în casă pentru că sunt pericol. Sunteți pregătiți să mă vedeți în acțiune? Două daune într-o zi. Până la anul mă nu mai întâmpin probleme. E de la oboseală, că eu chiar sunt bun la volan”, spunea Mario Fresh.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune și activează în presa online de patru ani. În prezent este redactor al publicației CANCAN.RO, site ce face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. Absolventă a Facultății de Comunicare citeste mai mult
Parteneri
Horoscop 13 iunie 2024. ZODIA care își îndeplinește visele
Horoscop 13 iunie 2024. ZODIA care își îndeplinește visele
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini incendiare în costum de baie
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
CAZ INCREDIBIL! Fosta iubită fierbinte a vedetei lui Hagi, relație cu portarul naționalei! "Se făcea...
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
O femeie celebră a cumpărat fosta vilă, de la Izvorani, a lui Irinel Columbeanu. Despre cine este vorba
O femeie celebră a cumpărat fosta vilă, de la Izvorani, a lui Irinel Columbeanu. Despre...
Care a fost, de fapt, cauza morții Ancăi Molnar! Declarații cutremurătoare: „La început nu a dat importanță”
Care a fost, de fapt, cauza morții Ancăi Molnar! Declarații cutremurătoare: „La început nu a...
Mircea Geoană și Nicolae Ciucă au furat startul campaniei la prezidențiale. Care e sloganul lui Geoană și ce scrie Ciucă în cartea sa
Mircea Geoană și Nicolae Ciucă au furat startul campaniei la prezidențiale. Care e sloganul lui...
Răsturnare de situație! Ce se întâmplă cu voturile de la sectorul 1
Răsturnare de situație! Ce se întâmplă cu voturile de la sectorul 1
Nemții au pus mâna pe noul DUSTER 2024 și l-au tunat. Modificările sunt notabile - GALERIE FOTO
Nemții au pus mâna pe noul DUSTER 2024 și l-au tunat. Modificările sunt notabile -...
Violeta Bănică are un iubit! Ce părere are Andreea Marin despre alegerea fiicei sale: „Sunt ca și copiii mei, amândoi”
Violeta Bănică are un iubit! Ce părere are Andreea Marin despre alegerea fiicei sale: „Sunt...
„A crăpat inima în el” Cine e Mircea Tat, consilierul mort după alegeri
„A crăpat inima în el” Cine e Mircea Tat, consilierul mort după alegeri
Roberta, discuție cu Bogdan despre Antoni și Rebecca. De ce nu crede în relația lor.  „Nu o să fie nici cu Antoni, atât pot să zic.”
Roberta, discuție cu Bogdan despre Antoni și Rebecca. De ce nu crede în relația lor....
Cine și-a făcut apariția la nunta lui Răzvan Simion și a Dalianei Răducan?! Toți ochii au fost ațintiți asupra ei
Cine și-a făcut apariția la nunta lui Răzvan Simion și a Dalianei Răducan?! Toți ochii...
Cazul Caracal repetat la Brăila. Femeie ucisă în timp ce a cerut ajutor la 112. Poliţiştii n-au făcut decât să dea târcoale casei în care se afla victima
Cazul Caracal repetat la Brăila. Femeie ucisă în timp ce a cerut ajutor la 112....
BANCUL ZILEI. Pe vremea lui Ceausescu, Bulă intră în măcelărie: - Aveţi mânzat?
BANCUL ZILEI. Pe vremea lui Ceausescu, Bulă intră în măcelărie: - Aveţi mânzat?
SURPRIZĂ! Ce iPhone-uri vor fi capabile să utilizeze Apple Intelligence? Nu toate ...
SURPRIZĂ! Ce iPhone-uri vor fi capabile să utilizeze Apple Intelligence? Nu toate ...
A fost găsită BRUMĂ pe MARTE! Cercetătorii credeau că e IMPOSIBIL!
A fost găsită BRUMĂ pe MARTE! Cercetătorii credeau că e IMPOSIBIL!
De necrezut! Ce a spus Laurențiu Reghecampf despre trecutul amoros al iubitei lui, Corina Caciuc: „Eu sunt fixist. Cum aș putea să aflu...”
De necrezut! Ce a spus Laurențiu Reghecampf despre trecutul amoros al iubitei lui, Corina Caciuc:...
7 lucruri pe care să nu le faci de Înălțarea Domnului. Ce nu trebuie să dai niciodată de pomană
7 lucruri pe care să nu le faci de Înălțarea Domnului. Ce nu trebuie să...
Fabrica din România care vine în sprijinul fermierilor. Vinde un produs foarte util, aflat la mare căutare
Fabrica din România care vine în sprijinul fermierilor. Vinde un produs foarte util, aflat la...
Ungurii fac legea în Europa. Victorie uriașă pentru liderii de la Budapesta
Ungurii fac legea în Europa. Victorie uriașă pentru liderii de la Budapesta
Doliu uriaș în showbiz! Este BREAKING NEWS pe toate posturile de știri!
Doliu uriaș în showbiz! Este BREAKING NEWS pe toate posturile de știri!
Microsoft pregătește trei modele noi de console Xbox Series
Microsoft pregătește trei modele noi de console Xbox Series
Câte voturi a obţinut
Câte voturi a obţinut "Garcea" la alegerile din Olt. Mugur Mihăescu a candidat din partea...
Schimbare pentru românii cu CARDURI BANCARE. Decizia, anunțată astăzi, 12 IUNIE: Suntem încrezători că...
Schimbare pentru românii cu CARDURI BANCARE. Decizia, anunțată astăzi, 12 IUNIE: Suntem încrezători că...
Stațiunile montane din România se transformă. Adio sporturi de iarnă!
Stațiunile montane din România se transformă. Adio sporturi de iarnă!
Cine este Rareș Hopincă, asul din mâneca PSD pentru Sectorul 2
Cine este Rareș Hopincă, asul din mâneca PSD pentru Sectorul 2
Calvarul prin care a trecut Leonard Doroftei în România! Motivul pentru care a plecat, de fapt, în Canada
Calvarul prin care a trecut Leonard Doroftei în România! Motivul pentru care a plecat, de...
„Am plecat...” Anca Molnar a lăsat un mesaj de adio înainte să moară. Make-up artistul vedetelor s-a stins din viață la 34 de ani
„Am plecat...” Anca Molnar a lăsat un mesaj de adio înainte să moară. Make-up artistul...
Cum a petrecut Loredana Groza de ziua ei de naștere? Artista a făcut senzație: ”Mă simt atât de fericită și iubită”
Cum a petrecut Loredana Groza de ziua ei de naștere? Artista a făcut senzație: ”Mă...
Alexandru Ciucu a rupt tăcerea la doi ani de la despărțirea de Alina Sorescu. Prin ce dramă a trecut creatorul de modă: „Am simțit că se termină lumea”
Alexandru Ciucu a rupt tăcerea la doi ani de la despărțirea de Alina Sorescu. Prin...
Alimentul pe care trebuie să-l ai pe masă de Înălțarea Domnului 2024. Se spune că-ți aduce noroc pentru tot restul anului
Alimentul pe care trebuie să-l ai pe masă de Înălțarea Domnului 2024. Se spune că-ți...
Top 4 zodii pline de noroc în următoarele 2 săptămâni. Le așteaptă belșug și bucurie
Top 4 zodii pline de noroc în următoarele 2 săptămâni. Le așteaptă belșug și bucurie
×